Probabil cele mai importante transformări ale Bucureștiului au avut loc în secolul 19 și începutul secolului 20, schimbări care au însemnat o tranziție de la orașul rural la cel modern. Unul dintre elementele cele mai importante ale acestei metamorfoze a fost apariția bulevardului, element urban care a modificat radical imaginea Bucureștiului.
Plimbarea începe de la Piaţa Foişorul de foc şi continuă pe una dintre axele dezvoltate la sfârşitul secolului 19, către Piaţa Pache Protopopescu. În „Rondul lui Pache” vom discuta despre importanţa dezvoltării de tip haussmannian atât la nivel european cât şi în mod concret în Bucureşti. Vă voi prezenta cum arăta oraşul Bucureşti înaintea trasării acestor axe şi modul în care s-a gândit viitoarea sa dezvoltare.
Vom pătrunde apoi în zona rezidenţială a oraşului de început de secol 20. În plimbarea pe străzile cu traseu sinuos vom discuta despre modul de viaţă din aceea perioadă, despre comunitate şi modul de socializare. Tipul de locuire şi parcelarea tradițională vor constitui elemente pe care le vom detalia.
Traseul ales include străzi precum Sf. Ştefan, Zefirului, Ştefan Mihăileanu sau Popa Soare, străzi care încă pastrează atmosfera Bucureştilor de început de secol. În final vom discuta despre toate cele vazute într-o ceainărie situată chiar în mijlocul acestei zone.