Una dintre cele mai importante modificări ale Bucureștiului o reprezintă apariția Casei Poporului (Palatul Parlamentului de astăzi) și a bulevardului Unirii. Această zonă a Noului Centru civic a fost visul lui Ceaușescu, vis niciodată realizat complet. Demolarea, uitarea și distrugerea trecutului au fost părți ale acestui experiment, scopul final fiind un nou oraș destinat omului nou.
Plimbarea porneşte din Piaţa Unirii şi ne vom îndrepta către Casa Poporului. Vom analiza împreună frontul de blocuri de pe bd-ul Unirii, tipul de urbanism şi arhitectura impuse pentru construirea noului Centru civic. Veți afla care a fost istoria acestui proiect, concursuri de arhitectură și urbanism, ideile refuzate și povești despre nebunia unui dictator.
Plimbarea continuă cu explorarea spaţiilor din spatele blocurilor masive. Cum arată astăzi spaţiul urban, legăturile ţesutului urban distrus şi cât s-a demolat în această zonă vor fi subiectele abordate. Vom descoperi împreună modul în care oraşul vechi a supraviețuit în spatele blocurilor, insule de clădiri vechi care au scăpat de la demolări.
Vom discuta despre oraşul care trebuia să dispară şi modalităţile în care a supravieţuit. Fosta Mănăstire Mihai Vodă, mutată aproape 300 de metri va fi un punct important de pe traseu. Ne vom uita împreună pe planuri şi schiţe cu vechea zonă care a fost mutilată şi voi încerca să vă prezint influenţa pe care o are Casa Poporului, atât din punct de vedere urbanistic cât şi al dezvoltării viitoare a Bucureştiului.